Guma de mestecat nu se digeră. Dacă înghiți gumă, nu se lipește în stomac, dar nici nu se digeră! Trec câteva zile și corpul o elimină așa cum este.
De ce ți se zbârlește pielea de la frig? Când ți se face frig, corpul încearcă să se încălzească. Mușchii mici din piele ridică firele de păr, ca să păstreze căldura – la fel ca la animale!
Morcovii nu au fost mereu portocalii. La început, morcovii erau mov, galbeni sau albi. Portocaliul a apărut în Olanda, ca omagiu pentru familia regală – Casa de Orange.
Un cal poate dormi în picioare. Caii au un sistem special în picioare care le permite să se odihnească fără să cadă. !
Girafele nu scot sunete… sau da? Mult timp s-a crezut că girafele sunt mute. Dar cercetătorii au descoperit că ele „vorbesc” pe frecvențe joase, pe care oamenii nu le pot auzi ușor.
Oasele sunt mai tari decât oțelul! Oasele umane sunt foarte ușoare, dar atât de puternice încât pot rezista la presiuni mai mari decât o bară de oțel de aceeași dimensiune!
Există o furtună care durează de sute de ani Pe planeta Jupiter. Marea Pată Roșie este o furtună uriașă ce durează de cel puțin 350 de ani – mai veche decât multe țări!
Știai că un melc poate dormi 3 ani? Unii melci pot intra într-o stare numită hibernare care durează ani întregi, mai ales dacă este prea cald sau nu găsesc apă. În tot acest timp, corpul lor funcționează extrem de încet.
Primul telefon mobil era cât o cărămidă! Primul telefon mobil, în 1973, cântărea peste 1 kg și nu încăpea în buzunar. Puteai vorbi cu el doar 30 de minute... apoi trebuia încărcat 10 ore!
Limba ta are o amprentă unică! La fel ca amprentele de pe degete, nicio limbă nu seamănă cu alta. Fiecare om are o „amprentă a limbii” unică.
Câinii pot „mirosi” tristețea. Câinii simt când ești trist, pentru că pot detecta schimbările din mirosul tău. De aceea se apropie și te liniștesc.
Fulgerul lovește Pământul de 100 de ori pe secundă! La nivel global, fulgerele lovesc de aproximativ 8 milioane de ori pe zi. Asta înseamnă 100+ pe secundă, tot timpul!
Un copac mare produce oxigen pentru 4 oameni! Un copac matur poate produce oxigenul necesar pentru patru oameni într-un an. Cu cât avem mai mulți copaci, cu atât respirăm mai ușor!
Un nor obișnuit cântărește sute de tone! Chiar dacă pare pufos și ușor, un nor poate cântări cât 100 de elefanți! Dar stă sus datorită aerului cald care îl ține la înălțime.
Câte inimi are o caracatiță? Caracatița are… trei inimi! Două inimi pompează sângele spre branhii, iar a treia trimite sângele oxigenat către restul corpului. Și mai uimitor: sângele caracatiței este albastru, nu roșu!
Mierea nu expiră niciodată! Arheologii au găsit borcane de miere vechi de mii de ani în Egipt, și încă erau bune de mâncat. Este singurul aliment care nu se strică!
De ce nu cade Luna pe Pământ? Luna se învârte mereu în jurul Pământului, dar nu cade pe el. De ce? Pentru că se mișcă foarte repede! Gravitația o atrage, dar viteza o ține pe orbită, ca atunci când învârți o piatră legată de o sfoară.
Cel mai mic câine din lume avea doar 9,65 cm înălțime! Un chihuahua pe nume Milly este oficial cel mai mic câine înregistrat. Era mai mic decât o sticlă de apă!
În Japonia există hoteluri conduse de roboți. La recepție te întâmpină roboți în loc de oameni, iar camerele sunt curățate tot de roboți. Tehnologia e parte din viața de zi cu zi acolo!
Copiii învață limbi străine mai repede decât adulții. Creierul unui copil e ca un burete: absoarbe limbi, sunete și reguli gramaticale mult mai ușor decât un adult.
Cameleonul chiar își schimbă culoarea? Da, dar nu pentru a se ascunde mereu! Cameleonii își schimbă culoarea și pentru a-și exprima starea de spirit sau pentru a-și regla temperatura corpului.
Mărul plutește! Merele conțin 25% aer, așa că pot pluti în apă. De aceea, jocul „prinde mărul cu gura” chiar funcționează!
O furnică poate ridica de 50 de ori greutatea ei! Dacă un copil ar fi la fel de puternic ca o furnică, ar putea ridica o mașină! Furnicile sunt adevărate campioane ale forței.
De ce dorm delfinii cu un ochi deschis? Delfinii sunt mamifere și trebuie să iasă la suprafață ca să respire. Ei dorm cu un singur emisfer al creierului și cu un ochi deschis, ca să fie atenți la pericole și să nu uite să respire.
Fulgerul este mai fierbinte decât Soarele! Temperatura unui fulger poate ajunge la 30.000°C – de cinci ori mai fierbinte decât suprafața Soarelui!
Your experience on this site will be improved by allowing cookies.